JudecatoriaGIURGIU, Nr. dosar: 12318/236/2024/a1.1
Informații generale:
Nr. unic (nr. format vechi): 12318/236/2024/a1.1
Data înregistrării: 2024-07-16
Data ultimei modificări: 2024-09-19T13:53:00.387
Secție: Generale
Materie juridică: Penal
Obiect: verificare măsuri preventive (art.207 NCPP)
Stadiu procesual: Fond
Data înregistrării: 2024-07-16
Data ultimei modificări: 2024-09-19T13:53:00.387
Secție: Generale
Materie juridică: Penal
Obiect: verificare măsuri preventive (art.207 NCPP)
Stadiu procesual: Fond
Sedințe:
Data: 2024-09-09
Ora estimată: 11:00
Complet: CP14
Tip soluție: Încheiere
Soluția pe scurt: În temeiul art. 278 alin. (1) C.proc.pen., admite sesizarea formulată din oficiu ?i îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul considerentelor Încheierii din data de 18.07.2024, pronun?ate în dosarul nr. 12318/236/2024/a1.1, în sensul că vor fi înlocuite integral considerentele men?ionate după formularea „Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:”, cu următoarele: „Potrivit prevederilor art. 207 alin. (6) ?i (7) C.proc.pen., în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, respectiv de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice men?inerea acestora. Conform art. 202 alin. (1) C.proc.pen., măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni. În considerarea art. 202 alin. (3) C.proc.pen., orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. De asemenea, conform art. 223 alin. (2) C.proc.pen., măsura arestării preventive poate fi luată dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvâr?it una dintre infrac?iunile expres enumerate sau o infrac?iune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravită?ii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. De asemenea, în jurispruden?a sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru luarea unei măsuri preventive fa?ă de un inculpat suspectat că a comis o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stögmuller împotriva Austriei, Hotărâre din 10 noiembrie 1969, §15), riscul ca acuzatul odată repus în libertate să împiedice aplicarea justiţiei (Wemhoff împotriva Austriei, Hotărârea din 27 iunie 1968, § 14), să comită noi infracţiuni (Matzenetter împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, §9) sau să tulbure liniştea publică (Letellier împotriva Franţei, Hotărârea din 26 iunie 1991, §51 şi Hendricks împotriva Olandei, nr. 43701/04, 5 iulie 2007). Toate aceste motive au fost preluate, într-o formă mai explicită ?i detaliată, de dispoziţiile art. 223 alin. (1) ?i (2) C.proc.pen. În concret, pentru a se pronunţa în temeiul dispozi?iilor art. 207 alin. (4) ?i (5) C.proc.pen. rap. la art. 223 alin. (2) C.proc.pen., judecătorul trebuie să verifice următoarele condiţii: - existen?a probelor sau a indiciilor temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune dintre cele pentru care se poate dispune o astfel de măsură; - men?inerea temeiurilor ini?ial sau apari?ia unor temeiuri noi, ce justifică men?inerea măsurii, care este în continuare necesară pentru atingerea scopului urmărit ?i propor?ională cu gravitatea acuza?iei aduse. Cu privire la prima condiţie, trebuie precizat că suspiciunea rezonabilă presupune existenţa unor fapte sau informaţii apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârşit infracţiunea (CEDO, cauza Imakayeva c Rusiei). De asemenea, judecătorul reţine că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, la luarea măsurii preventive este suficient să existe indicii (iar nu exclusiv probe indubitabile din care să rezulte vinovăţia inculpatului şi care să poată conduce la condamnarea sa) că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat. În hotărârile Brogan c. Marii Britanii şi Murray c. Marii Britanii, Curtea a arătat că art. 5 paragraf 1 lit. c) nu presupune ca autorităţile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzaţii încă din momentul solicitării măsurii preventive; rolul acestei măsuri trebuie să fie acela de a permite clarificarea, sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor; aşadar, faptele care suscită bănuieli nu au acelaşi nivel de certitudine cu cele care permit inculparea şi, cu atât mai puţin, cu cele care permit condamnarea. Cu titlu preliminar, se re?ine că specificul infrac?iunilor contra integrită?ii sexuale a persoanei comportă dificultă?i de probă, fiind greu de identificat elemente care să conducă direct la stabilirea faptelor principale, cu atât mai mult cu cât presupun, prin însă?i natura lor, o formă de intimitate, dar ?i de ascundere a săvâr?irii lor, nu numai de către subiectul activ, ci ?i de către victimă care, pe fondul stresului posttraumatic, poate decide fie să nu sesizeze fapta organelor judiciare, fie să nu povestească altor persoane despre eveniment, alegând, la nivel subcon?tient, să interiorizeze întâmplarea ale cărei consecin?e se pot reflecta în comportamente deviante, depresive sau printr-o reac?ie exagerată la stimulii exteriori. În acest sens, se arată că în jurispruden?a CtEDO, evaluându-se necesitatea protejării dreptului la respectarea vie?ii private instituit prin art. 8 CEDO, s-a re?inut că, în ceea ce prive?te copiii, care sunt deosebit de vulnerabili, măsurile aplicate de stat pentru a-i proteja împotriva actelor de violen?ă ar trebui să fie eficiente ?i să includă nu doar măsuri rezonabile pentru a preveni relele tratamente de care autorită?ile au avut sau ar fi trebuit să aibă cuno?tin?ă, ci ?i descurajarea efectivă a unor astfel de încălcări grave ale integrită?ii persoanei. Mai mult, Curtea a considerat că, de?i în practică poate fi uneori dificil să se demonstreze lipsa consim?ământului în absen?a probei „directe” a violului, cum ar fi urmele de violen?ă sau martorii direc?i, autorită?ile trebuie totu?i să verifice toate faptele ?i să pronun?e o decizie bazată pe evaluarea tuturor circumstan?elor specifice, iar cercetarea penală ?i constatările acesteia trebuie să se axeze pe problema lipsei consim?ământului (Cauza MCG împotriva României). În cauză, judecătorul apreciază că există mijloace de probă care confirmă ipoteza conturată în cuprinsul rechizitoriului, în sensul presupusei săvâr?iri de către inculpat a infrac?iunilor de viol, agresiune sexuală ?i rele tratamente aplicate minorului, în special declara?iile persoanei vătămate ?i ale martorei Alp Emilia – Mariana, raportul de informare ?i procesul-verbal întocmite de psihologul Gogoa?ă Silvia ?i de declara?ia acesteia dată în calitate de martor, înscrisul ce cuprinde ilustra?ia grafică a penisului inculpatului, declara?iile date de către acesta din urmă pe parcursul urmăririi penale, evaluarea psihologică întocmită de Logofătu Lenu?a. Astfel, se re?ine că persoana vătămată a povestit, în cuprinsul declara?iilor sale, într-o manieră detaliată, tipul ?i frecven?a interac?iunilor de natură sexuală avute cu inculpatul, dar ?i un element care contribuie la identificarea unui aspect particular al organului genital al acestuia, pe care nu l-ar fi putut cunoa?te decât în contextul unor apropieri repetate sau de lungă durată, fiind pu?in probabil ca aceste informa?ii să fi fost dobândite exclusiv cu ocazia surprinderii celor doi adul?i în momentul între?inerii de raporturi sexuale. În egală măsură, se constată că evaluarea psihologică a persoanei vătămate atestă faptul că nu disimulează ?i nici nu distorsionează realitatea, prezentând un tip de personalitate ce reflectă stări anxioase ?i o stimă de sine scăzută. Judecătorul mai re?ine că, de?i rezultatul examinării inculpatului prin intermediul tehnicii poligraf nu constituie un mijloc de probă în procesul penal, el reprezintă, totu?i, un indiciu care, coroborat cu alte elemente de fapt, poate conduce la întărirea unei anumite concluzii, fiind, prin urmare, un instrument care poate influen?a modalitatea de evaluare a celorlalte dovezi administrate. Astfel, trecând peste apărările inculpatului referitoare la starea sa de sănătate ?i la efectele pe care medica?ia administrată ar avea-o asupra rezultatului testării poligraf (care sunt la stadiul de simple presupuneri), se apreciază că, la acest moment procesual ?i exclusiv în contextul analizării măsurii arestării preventive, răspunsul fiziologic la întrebările adresate de către expert întăre?te aparen?a caracterului real ?i sincer al declara?iilor persoanei vătămate. Mai mult, apărarea nu a oferit nicio explica?ie referitoare la posibilele cauze pentru care persoana vătămată ar alege, în mod deliberat, să mintă cu privire la interac?iunile sale cu inculpatul. Cu privire la cea de-a doua condi?ie, judecătorul de cameră preliminară re?ine că temeiurile avute în vedere de către judecătorul de drepturi ?i libertă?i sunt în continuare valabile, fa?ă de perioada nu foarte îndelungată de la momentul luării măsurii preventive ?i condi?iile concrete în care inculpatul ar fi săvâr?it presupusele fapte. Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, o stare de pericol pentru ordinea publică, dedusă din gravitatea faptelor de care este acuzat (infrac?iuni contra libertă?ii sexuale, asupra unei minore care, la momentul de debut al pretinsului comportament infrac?ional avea vârsta de 8 ani), fa?ă de modalitatea concretă de comitere prefigurată pe parcursul cercetărilor efectuate în urmărirea penală (profitând de rela?ia de concubinaj avută cu mama persoanei vătămate, care le-a permis să convie?uiască ?i a contribuit la asigurarea momentelor în care inculpatul s-a putut afla în apropierea victimei), dar şi de relaţiile presupus a fi fost încalcate, referitoare la respectul datorat integrită?ii sexuale a persoanei ?i al asigurăruii dezvoltării armonioase a minorlor. În ceea ce priveşte caracterul actual al stării de pericol pentru ordinea publică, este adevărat că, odată cu trecerea timpului, ecoul faptelor antisociale se diminuează sau chiar se stinge, însă acest lucru nu se poate stabili în mod strict matematic (că a încetat la o anumită dată). Într-adevăr, faţă de gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul, dedusă din natura infrac?iunilor - contra persoanei, modul concret de comitere – prin constrângerea persoanei vătămate, inclusiv cu amenin?ări legate de dezvăluirea unor comportamente inadecvate alea acesteia ?i profitând de împrejurarea că mama acesteia nu s-a arătat suficient de atentă la starea propriului copil -; locul şi timpul faptelor – în chiar locuin?a familială, care ar fi trebui să constituie un spa?iu de siguran?ă pentru persoana vătămată-; ecoul social al faptei este încă actual şi există, în continuare, starea de temere pentru persoanele ce fac parte din aceleaşi categorie socială cu persoana vătămată, că împotriva unor fapte şi persoane periculoase, care nu în?eleg să respecte dezvoltarea armonioasă a rela?iilor de familie sau asimilate acestora, prin încurajarea unor comportamente care să întârească legăturile de ata?ament ?i de apartenen?ă ale copilului, organele statului nu acţionează suficient. Cu privire la persoana inculpatului, analizând criterii precum: anturajul, mediul din care provine şi antecedentele penale, judecătorul constată că, din analiza fi?ei sale de cazier judiciar, reiese că acesta nu este la primul contact cu legea penală, suferind diverse condamnări, inclusiv în străinătate. A?a fiind, de?i trecutul său infrac?ional nu poate fi hotărâtor pentru determinarea caracterului necesar ?i propor?ional al măsurii privative de libertate, se re?ine că acesta manifestă perseverenţă infracţională, măsurile anterior dispuse fa?ă de el nedovedindu-?i eficacitatea, în contextul în care se pretinde că a continuat să adopte o atitudine contrară ordinii publice. Având în vedere că inculpatul, deşi a fost sanc?ionat, nu a înţeles imperativul respectării legii, în lipsa menţinerii arestului preventiv faţă de acesta, există suspiciunea rezonabilă că are tendinţa de a fi implicat, din nou, în fapte penale. În al doilea rând, privarea de libertate a acestuia nu a depăşit un termen rezonabil. În acest sens, judecătorul de cameră preliminară are în vedere că acesta a fost arestat preventiv la data de 09.05.2024, fiind în stare de arest pentru o perioadă de aproximativ 2 luni. Această durată nu este nerezonabilă faţă de fapta imputată inculpatului şi de împrejurarea că nu se poate repro?a organelor judiciare vreo perioadă de inactivitate. Celeritatea particulară la care un acuzat deţinut are dreptul, nu trebuie să afecteze eforturile magistraţilor de a-şi îndeplini sarcina cu diligenţa necesară pentru a face lumină în acea cauză (Cauzele C.E.D.O. Wemhoff c. Austriei ?i Tomasi c. Franţei). În al treilea rând, menţinerea arestării preventive este necesară şi proporţională pentru buna desfăşurare a procesului penal. Prin comportamentul lui antisocial, inculpatul dovede?te o desconsiderare făţişă a normelor de convieţuire socială, astfel că lăsarea sa în libertate ar determina o stare de temere în rândul colectivităţii că împotriva unor persoane periculoase, organele statului nu acţionează suficient, fapt ce ar împiedica buna desfăşurare a procesului penal. În lipsa unei definiţii legale, buna desfăşurare a procesului penal nu trebuie înţeleasă într-un sens restrâns, ca referindu-se doar la asigurarea prezenţei inculpatului la procesul penal, împiedicarea de a se sustrage de la executarea pedepsei, împiedicarea zădărnicirii adevărului etc. [deoarece aceste noţiuni sunt prevăzute distinct în art. 202 alin. (1) C.proc.pen.]. Această sintagmă are o accepţiune mai largă, ce înglobează toate celelalte noţiuni, şi care cuprinde şi alte elemente intrinseci sau extrinseci procesului penal, cum ar fi de exemplu, ordinea publică sau o stare de tensiune în rândul colectivităţii. Trebuie avute în vedere gravitatea faptelor, pericolul concret pentru ordinea publică, impactul social al faptei, limitele de pedeapsă, durata arestului şi persoana inculpatului. Or, toate aceste elemente au fost analizate mai sus şi determină concluzia că o altă măsură preventivă mai puţin restrictivă nu ar fi suficientă pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal. Astfel, faţă de gravitatea faptei, urmările produse şi modul de comitere, măsura arestării preventive trebuie să reprezinte o reacţie rapidă şi fermă a autorităţilor, împotriva unor fapte grave şi a unor persoane periculoase (caracterul necesar al măsurii). De asemenea, la acest moment apropiat faptelor, înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică şi împiedicarea inculpatului de a fi implicat în fapte asemănătoare, nu pot fi realizate prin măsura controlului judiciar, ci tocmai prin înlăturarea acestuia pentru scurt timp din comunitatea afectată de ecoul faptelor (caracterul proporţional al măsurii). Cerinţa proporţionalităţii decurge din cea a necesităţii şi presupune existenţa unui just echilibru între măsura privativă de libertate şi scopul urmărit prin dispunerea acesteia, în vederea garantării libertăţii persoanei şi evitării oricărui arbitrariu. De asemenea, măsura arestului la domiciliu nu este suficientă în raport cu modalitatea de comitere a faptei săvârşite şi cu perseverenţa infracţională a inculpatului. Instituirea unei măsuri mai puţin intruzive nu poate fi apreciată ca fiind oportună şi eficientă, chiar dacă libertatea inculpatului ar fi subsumată unor garanţii procesuale şi, odată aflat sub acest regim, ar trebui să suporte anumite restricţii cu privire la libertatea de mişcare, la viaţa sa socială şi urmează a fi verificat modul de conformare la obligaţiile ce li s-ar impune. În consecin?ă, în baza art. 348 alin. (1) C.proc.pen. raportat la art. 207 alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) C.proc.pen., judecătorul de cameră preliminară va constata legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate fa?ă de inculpat prin Încheierea nr. 44 din data de 09.05.2024 a Tribunalului Giurgiu în dosarul nr. 7794/236/2024, fiind emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 4/U.P./09.05.2024, şi o va men?ine până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile. În temeiul art. 275 alin. (3) C.proc.pen, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. ” În temeiul art. 278 alin. (3) C.proc.pen., despre îndreptarea efectuată urmează a se face men?iune ?i la sfâr?itul Încheierii pronun?ate la 18.07.2024. În baza art. 275 alin (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de contesta?ie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronun?ată astăzi, 09.09.2024, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor ?i procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei.
Document: incheierefinaladezinvestire
Ora estimată: 11:00
Complet: CP14
Tip soluție: Încheiere
Soluția pe scurt: În temeiul art. 278 alin. (1) C.proc.pen., admite sesizarea formulată din oficiu ?i îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul considerentelor Încheierii din data de 18.07.2024, pronun?ate în dosarul nr. 12318/236/2024/a1.1, în sensul că vor fi înlocuite integral considerentele men?ionate după formularea „Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:”, cu următoarele: „Potrivit prevederilor art. 207 alin. (6) ?i (7) C.proc.pen., în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, respectiv de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice men?inerea acestora. Conform art. 202 alin. (1) C.proc.pen., măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni. În considerarea art. 202 alin. (3) C.proc.pen., orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. De asemenea, conform art. 223 alin. (2) C.proc.pen., măsura arestării preventive poate fi luată dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvâr?it una dintre infrac?iunile expres enumerate sau o infrac?iune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravită?ii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. De asemenea, în jurispruden?a sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru luarea unei măsuri preventive fa?ă de un inculpat suspectat că a comis o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stögmuller împotriva Austriei, Hotărâre din 10 noiembrie 1969, §15), riscul ca acuzatul odată repus în libertate să împiedice aplicarea justiţiei (Wemhoff împotriva Austriei, Hotărârea din 27 iunie 1968, § 14), să comită noi infracţiuni (Matzenetter împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, §9) sau să tulbure liniştea publică (Letellier împotriva Franţei, Hotărârea din 26 iunie 1991, §51 şi Hendricks împotriva Olandei, nr. 43701/04, 5 iulie 2007). Toate aceste motive au fost preluate, într-o formă mai explicită ?i detaliată, de dispoziţiile art. 223 alin. (1) ?i (2) C.proc.pen. În concret, pentru a se pronunţa în temeiul dispozi?iilor art. 207 alin. (4) ?i (5) C.proc.pen. rap. la art. 223 alin. (2) C.proc.pen., judecătorul trebuie să verifice următoarele condiţii: - existen?a probelor sau a indiciilor temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune dintre cele pentru care se poate dispune o astfel de măsură; - men?inerea temeiurilor ini?ial sau apari?ia unor temeiuri noi, ce justifică men?inerea măsurii, care este în continuare necesară pentru atingerea scopului urmărit ?i propor?ională cu gravitatea acuza?iei aduse. Cu privire la prima condiţie, trebuie precizat că suspiciunea rezonabilă presupune existenţa unor fapte sau informaţii apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârşit infracţiunea (CEDO, cauza Imakayeva c Rusiei). De asemenea, judecătorul reţine că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, la luarea măsurii preventive este suficient să existe indicii (iar nu exclusiv probe indubitabile din care să rezulte vinovăţia inculpatului şi care să poată conduce la condamnarea sa) că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat. În hotărârile Brogan c. Marii Britanii şi Murray c. Marii Britanii, Curtea a arătat că art. 5 paragraf 1 lit. c) nu presupune ca autorităţile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzaţii încă din momentul solicitării măsurii preventive; rolul acestei măsuri trebuie să fie acela de a permite clarificarea, sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor; aşadar, faptele care suscită bănuieli nu au acelaşi nivel de certitudine cu cele care permit inculparea şi, cu atât mai puţin, cu cele care permit condamnarea. Cu titlu preliminar, se re?ine că specificul infrac?iunilor contra integrită?ii sexuale a persoanei comportă dificultă?i de probă, fiind greu de identificat elemente care să conducă direct la stabilirea faptelor principale, cu atât mai mult cu cât presupun, prin însă?i natura lor, o formă de intimitate, dar ?i de ascundere a săvâr?irii lor, nu numai de către subiectul activ, ci ?i de către victimă care, pe fondul stresului posttraumatic, poate decide fie să nu sesizeze fapta organelor judiciare, fie să nu povestească altor persoane despre eveniment, alegând, la nivel subcon?tient, să interiorizeze întâmplarea ale cărei consecin?e se pot reflecta în comportamente deviante, depresive sau printr-o reac?ie exagerată la stimulii exteriori. În acest sens, se arată că în jurispruden?a CtEDO, evaluându-se necesitatea protejării dreptului la respectarea vie?ii private instituit prin art. 8 CEDO, s-a re?inut că, în ceea ce prive?te copiii, care sunt deosebit de vulnerabili, măsurile aplicate de stat pentru a-i proteja împotriva actelor de violen?ă ar trebui să fie eficiente ?i să includă nu doar măsuri rezonabile pentru a preveni relele tratamente de care autorită?ile au avut sau ar fi trebuit să aibă cuno?tin?ă, ci ?i descurajarea efectivă a unor astfel de încălcări grave ale integrită?ii persoanei. Mai mult, Curtea a considerat că, de?i în practică poate fi uneori dificil să se demonstreze lipsa consim?ământului în absen?a probei „directe” a violului, cum ar fi urmele de violen?ă sau martorii direc?i, autorită?ile trebuie totu?i să verifice toate faptele ?i să pronun?e o decizie bazată pe evaluarea tuturor circumstan?elor specifice, iar cercetarea penală ?i constatările acesteia trebuie să se axeze pe problema lipsei consim?ământului (Cauza MCG împotriva României). În cauză, judecătorul apreciază că există mijloace de probă care confirmă ipoteza conturată în cuprinsul rechizitoriului, în sensul presupusei săvâr?iri de către inculpat a infrac?iunilor de viol, agresiune sexuală ?i rele tratamente aplicate minorului, în special declara?iile persoanei vătămate ?i ale martorei Alp Emilia – Mariana, raportul de informare ?i procesul-verbal întocmite de psihologul Gogoa?ă Silvia ?i de declara?ia acesteia dată în calitate de martor, înscrisul ce cuprinde ilustra?ia grafică a penisului inculpatului, declara?iile date de către acesta din urmă pe parcursul urmăririi penale, evaluarea psihologică întocmită de Logofătu Lenu?a. Astfel, se re?ine că persoana vătămată a povestit, în cuprinsul declara?iilor sale, într-o manieră detaliată, tipul ?i frecven?a interac?iunilor de natură sexuală avute cu inculpatul, dar ?i un element care contribuie la identificarea unui aspect particular al organului genital al acestuia, pe care nu l-ar fi putut cunoa?te decât în contextul unor apropieri repetate sau de lungă durată, fiind pu?in probabil ca aceste informa?ii să fi fost dobândite exclusiv cu ocazia surprinderii celor doi adul?i în momentul între?inerii de raporturi sexuale. În egală măsură, se constată că evaluarea psihologică a persoanei vătămate atestă faptul că nu disimulează ?i nici nu distorsionează realitatea, prezentând un tip de personalitate ce reflectă stări anxioase ?i o stimă de sine scăzută. Judecătorul mai re?ine că, de?i rezultatul examinării inculpatului prin intermediul tehnicii poligraf nu constituie un mijloc de probă în procesul penal, el reprezintă, totu?i, un indiciu care, coroborat cu alte elemente de fapt, poate conduce la întărirea unei anumite concluzii, fiind, prin urmare, un instrument care poate influen?a modalitatea de evaluare a celorlalte dovezi administrate. Astfel, trecând peste apărările inculpatului referitoare la starea sa de sănătate ?i la efectele pe care medica?ia administrată ar avea-o asupra rezultatului testării poligraf (care sunt la stadiul de simple presupuneri), se apreciază că, la acest moment procesual ?i exclusiv în contextul analizării măsurii arestării preventive, răspunsul fiziologic la întrebările adresate de către expert întăre?te aparen?a caracterului real ?i sincer al declara?iilor persoanei vătămate. Mai mult, apărarea nu a oferit nicio explica?ie referitoare la posibilele cauze pentru care persoana vătămată ar alege, în mod deliberat, să mintă cu privire la interac?iunile sale cu inculpatul. Cu privire la cea de-a doua condi?ie, judecătorul de cameră preliminară re?ine că temeiurile avute în vedere de către judecătorul de drepturi ?i libertă?i sunt în continuare valabile, fa?ă de perioada nu foarte îndelungată de la momentul luării măsurii preventive ?i condi?iile concrete în care inculpatul ar fi săvâr?it presupusele fapte. Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, o stare de pericol pentru ordinea publică, dedusă din gravitatea faptelor de care este acuzat (infrac?iuni contra libertă?ii sexuale, asupra unei minore care, la momentul de debut al pretinsului comportament infrac?ional avea vârsta de 8 ani), fa?ă de modalitatea concretă de comitere prefigurată pe parcursul cercetărilor efectuate în urmărirea penală (profitând de rela?ia de concubinaj avută cu mama persoanei vătămate, care le-a permis să convie?uiască ?i a contribuit la asigurarea momentelor în care inculpatul s-a putut afla în apropierea victimei), dar şi de relaţiile presupus a fi fost încalcate, referitoare la respectul datorat integrită?ii sexuale a persoanei ?i al asigurăruii dezvoltării armonioase a minorlor. În ceea ce priveşte caracterul actual al stării de pericol pentru ordinea publică, este adevărat că, odată cu trecerea timpului, ecoul faptelor antisociale se diminuează sau chiar se stinge, însă acest lucru nu se poate stabili în mod strict matematic (că a încetat la o anumită dată). Într-adevăr, faţă de gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul, dedusă din natura infrac?iunilor - contra persoanei, modul concret de comitere – prin constrângerea persoanei vătămate, inclusiv cu amenin?ări legate de dezvăluirea unor comportamente inadecvate alea acesteia ?i profitând de împrejurarea că mama acesteia nu s-a arătat suficient de atentă la starea propriului copil -; locul şi timpul faptelor – în chiar locuin?a familială, care ar fi trebui să constituie un spa?iu de siguran?ă pentru persoana vătămată-; ecoul social al faptei este încă actual şi există, în continuare, starea de temere pentru persoanele ce fac parte din aceleaşi categorie socială cu persoana vătămată, că împotriva unor fapte şi persoane periculoase, care nu în?eleg să respecte dezvoltarea armonioasă a rela?iilor de familie sau asimilate acestora, prin încurajarea unor comportamente care să întârească legăturile de ata?ament ?i de apartenen?ă ale copilului, organele statului nu acţionează suficient. Cu privire la persoana inculpatului, analizând criterii precum: anturajul, mediul din care provine şi antecedentele penale, judecătorul constată că, din analiza fi?ei sale de cazier judiciar, reiese că acesta nu este la primul contact cu legea penală, suferind diverse condamnări, inclusiv în străinătate. A?a fiind, de?i trecutul său infrac?ional nu poate fi hotărâtor pentru determinarea caracterului necesar ?i propor?ional al măsurii privative de libertate, se re?ine că acesta manifestă perseverenţă infracţională, măsurile anterior dispuse fa?ă de el nedovedindu-?i eficacitatea, în contextul în care se pretinde că a continuat să adopte o atitudine contrară ordinii publice. Având în vedere că inculpatul, deşi a fost sanc?ionat, nu a înţeles imperativul respectării legii, în lipsa menţinerii arestului preventiv faţă de acesta, există suspiciunea rezonabilă că are tendinţa de a fi implicat, din nou, în fapte penale. În al doilea rând, privarea de libertate a acestuia nu a depăşit un termen rezonabil. În acest sens, judecătorul de cameră preliminară are în vedere că acesta a fost arestat preventiv la data de 09.05.2024, fiind în stare de arest pentru o perioadă de aproximativ 2 luni. Această durată nu este nerezonabilă faţă de fapta imputată inculpatului şi de împrejurarea că nu se poate repro?a organelor judiciare vreo perioadă de inactivitate. Celeritatea particulară la care un acuzat deţinut are dreptul, nu trebuie să afecteze eforturile magistraţilor de a-şi îndeplini sarcina cu diligenţa necesară pentru a face lumină în acea cauză (Cauzele C.E.D.O. Wemhoff c. Austriei ?i Tomasi c. Franţei). În al treilea rând, menţinerea arestării preventive este necesară şi proporţională pentru buna desfăşurare a procesului penal. Prin comportamentul lui antisocial, inculpatul dovede?te o desconsiderare făţişă a normelor de convieţuire socială, astfel că lăsarea sa în libertate ar determina o stare de temere în rândul colectivităţii că împotriva unor persoane periculoase, organele statului nu acţionează suficient, fapt ce ar împiedica buna desfăşurare a procesului penal. În lipsa unei definiţii legale, buna desfăşurare a procesului penal nu trebuie înţeleasă într-un sens restrâns, ca referindu-se doar la asigurarea prezenţei inculpatului la procesul penal, împiedicarea de a se sustrage de la executarea pedepsei, împiedicarea zădărnicirii adevărului etc. [deoarece aceste noţiuni sunt prevăzute distinct în art. 202 alin. (1) C.proc.pen.]. Această sintagmă are o accepţiune mai largă, ce înglobează toate celelalte noţiuni, şi care cuprinde şi alte elemente intrinseci sau extrinseci procesului penal, cum ar fi de exemplu, ordinea publică sau o stare de tensiune în rândul colectivităţii. Trebuie avute în vedere gravitatea faptelor, pericolul concret pentru ordinea publică, impactul social al faptei, limitele de pedeapsă, durata arestului şi persoana inculpatului. Or, toate aceste elemente au fost analizate mai sus şi determină concluzia că o altă măsură preventivă mai puţin restrictivă nu ar fi suficientă pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal. Astfel, faţă de gravitatea faptei, urmările produse şi modul de comitere, măsura arestării preventive trebuie să reprezinte o reacţie rapidă şi fermă a autorităţilor, împotriva unor fapte grave şi a unor persoane periculoase (caracterul necesar al măsurii). De asemenea, la acest moment apropiat faptelor, înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică şi împiedicarea inculpatului de a fi implicat în fapte asemănătoare, nu pot fi realizate prin măsura controlului judiciar, ci tocmai prin înlăturarea acestuia pentru scurt timp din comunitatea afectată de ecoul faptelor (caracterul proporţional al măsurii). Cerinţa proporţionalităţii decurge din cea a necesităţii şi presupune existenţa unui just echilibru între măsura privativă de libertate şi scopul urmărit prin dispunerea acesteia, în vederea garantării libertăţii persoanei şi evitării oricărui arbitrariu. De asemenea, măsura arestului la domiciliu nu este suficientă în raport cu modalitatea de comitere a faptei săvârşite şi cu perseverenţa infracţională a inculpatului. Instituirea unei măsuri mai puţin intruzive nu poate fi apreciată ca fiind oportună şi eficientă, chiar dacă libertatea inculpatului ar fi subsumată unor garanţii procesuale şi, odată aflat sub acest regim, ar trebui să suporte anumite restricţii cu privire la libertatea de mişcare, la viaţa sa socială şi urmează a fi verificat modul de conformare la obligaţiile ce li s-ar impune. În consecin?ă, în baza art. 348 alin. (1) C.proc.pen. raportat la art. 207 alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) C.proc.pen., judecătorul de cameră preliminară va constata legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate fa?ă de inculpat prin Încheierea nr. 44 din data de 09.05.2024 a Tribunalului Giurgiu în dosarul nr. 7794/236/2024, fiind emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 4/U.P./09.05.2024, şi o va men?ine până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile. În temeiul art. 275 alin. (3) C.proc.pen, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. ” În temeiul art. 278 alin. (3) C.proc.pen., despre îndreptarea efectuată urmează a se face men?iune ?i la sfâr?itul Încheierii pronun?ate la 18.07.2024. În baza art. 275 alin (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de contesta?ie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronun?ată astăzi, 09.09.2024, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor ?i procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei.
Document: incheierefinaladezinvestire
Data: 2024-07-18
Ora estimată: 10:00
Complet: CP14
Tip soluție: Alte soluţii
Soluția pe scurt: În temeiul art. 348 C.proc.pen. rap. la art. 207 alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, luate fa?ă de inculpatul MAZILU GEORGE -CLAUDIU prin Încheierea nr. 44 din data de 09.05.2024 a Tribunalului Giurgiu în dosarul nr. 7794/236/2024, fiind emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 4/U.P./09.05.2024, şi menţine măsura arestării preventive a acestuia până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile. În temeiul art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată astăzi, 18.07.2024, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului prin mijlocirea grefei.
Document: incheierefinaladezinvestire
Ora estimată: 10:00
Complet: CP14
Tip soluție: Alte soluţii
Soluția pe scurt: În temeiul art. 348 C.proc.pen. rap. la art. 207 alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, luate fa?ă de inculpatul MAZILU GEORGE -CLAUDIU prin Încheierea nr. 44 din data de 09.05.2024 a Tribunalului Giurgiu în dosarul nr. 7794/236/2024, fiind emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 4/U.P./09.05.2024, şi menţine măsura arestării preventive a acestuia până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile. În temeiul art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată astăzi, 18.07.2024, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului prin mijlocirea grefei.
Document: incheierefinaladezinvestire
Părți *:
MAZILU GEORGE CLAUDIU - Inculpat
Ultima actualizare: 10/18/2024
Despre dosarele în justiție
Sursa datelor: portal.just.ro
Conține informații publice în baza legislației privind drepturile de autor și drepturile conexe
* Dacă îți vezi numele pe lista părților, și vrei să-ți exerciți drepturile privind datele personale, trimite mail pe dpo[arond]datascop.ro
Despre dosarele în justiție
Sursa datelor: portal.just.ro
Conține informații publice în baza legislației privind drepturile de autor și drepturile conexe
* Dacă îți vezi numele pe lista părților, și vrei să-ți exerciți drepturile privind datele personale, trimite mail pe dpo[arond]datascop.ro
Instanțele din România