Nr. unic (nr. format vechi):29452/299/2024/a3
Data înregistrării:2025-11-14
Data ultimei modificări:2025-11-14T14:51:44.853
Secție:Secţia a-II-a Civilă
Materie juridică:Litigii cu profesioniştii
Obiect:îndreptare eroare materială
Stadiu procesual:Fond

Data:2025-11-14
Ora estimată:08:30
Complet:CAM. DE CONSILIU C36 S2
Tip soluție:Încheiere
Soluția pe scurt:Admite îndreptarea erorii materiale sesizate din oficiu. Dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 2576/11.03.2025, pronun?ată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 29452/299/2024, în sensul că se va reţine în mod corect: - „Obligă pe pârât la plata către reclamant de penalită?i de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate prin raportare la debitul principal de 4.976,99 lei, începând cu data de 03.08.2024 ?i până la momentul stingerii debitului principal.” în loc de „Obligă pe pârât la plata către reclamant de penalită?i de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate prin raportare la debitul principal de 4.976,99 lei, începând cu data de 15.03.2023 ?i până la momentul stingerii debitului principal. - ” Obligă pe pârât la plata către reclamant a sumei de 1.866 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.” în loc de „Obligă pe pârât la plata către reclamant a sumei de 1390 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.” Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele sentinţei civile nr. 2576/11.03.2025, pronun?ată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 29452/299/2024, în sensul că se va menţiona, în mod complet, în considerente: „ Analizând ansamblul materialului probator administrat, reţine următoarele: În fapt, instan?a re?ine că, potrivit notei de constatare de la fila 27, la data de 04.05.2024 a avut loc un eveniment rutier din culpa intervenientului forţat, iar la data producerii acestuia, autovehiculul era asigurat RCA la societatea pârâtă (fila 25). Astfel, din formularul de constatare amiabilă de accident şi declaraţia conducătorului auto rezultă circumstanţele producerii evenimentului rutier, inclusiv culpa intervenientului forţat, legătura de cauzalitate dintre fapta sa ilicită constând în nerespectarea culpabilă a regulilor de circulaţie şi prejudiciul suferit de proprietarul autovehiculului cu nr. de înmatriculare BH-18-WYN. Reclamanta a efectuat repara?iile la autoturismul înmatriculat sub nr. BH-18-WYN în baza calcula?iei în sistem Audatex (filele 28-32) şi a închiriat persoanei păgubite un autoturism pe perioada reparaţiei, în temeiul contractului de închiriere autoturism nr. 112, pentru perioada 17.06.2024-01.07.2024, respectiv pentru o perioadă de 14 zile (filele 34, 37 şi 38). În acest sens, se reţine că reclamanta a emis factura fiscală nr. 203/01.07.2024, în valoare totală de 23.085,36 lei, compusă din suma de 18.953,68 lei, reprezentând contravaloare reparaţie şi 4.131,68 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă (fila 9). Prin contractul depus la fila 39 din dosar, persoana păgubită Pop Lidia a cesionat reclamantei creanţa în valoare de 23.085,36 lei. În acest context, se mai observă că la data de 01.07.2024 a fost formulată cererea de despăgubire pentru suma de 23.085,36 lei (fila 36), iar pârâta a efectuat o plată parţială în cuantum de 4.976,99 lei, rezultând un debit restant în valoare de 4.976,99 lei. În prealabil, instanţa reţine aplicabilitatea în cauză a Legii nr. 132/2017, precum şi a Normei ASF. În drept, instan?a constată inciden?a disp. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 132/2017, care prevăd că în baza unei prime unice, asigurarea RCA acoperă prejudicii produse ter?ilor prin accidente de vehicule ?i de tramvaie, iar potrivit alineatului 3 al aceluia?i articol, despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA. Totodată, art. 11 alin. 1 din Legea nr. 132/2017 prevede că asigurătorul RCA are obliga?ia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, iar despăgubirile sunt acordate, printre altele, a?a cum prevede alineatul 2 lit. c, pentru costurile privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condi?iile legii. În continuare, în ceea ce prive?te cuantumul despăgubirilor, instan?a re?ine că potrivit disp. art. 14 alin. 1 din Legea nr. 132/2017, despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA, în timp ce, potrivit alineatului 3 ale aceluia?i articol, valoarea repara?iei se stabile?te folosind sistemele de evaluare specializate sau documente emise în condi?iile legii în care unitatea reparatoare auto î?i poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afi?ată. Prevederile legale men?ionate anterior, referitoare la cuantumul despăgubirii (art. 14 alin. 1 ?i art. 3 din Legea nr. 132/2017) sunt aplicabile atât în raporturile dintre persoana îndreptă?ită la despăgubire ?i societatea de asigurare, cât ?i în cele stabilite ca urmare a cesiunii de crean?ă de către titular, în lipsa unei dispozi?ii în sens contrar a legii. În continuare, instan?a re?ine că disp. art. 22 din Legea 132/2017, prevăd că ,, (1) Despăgubirea se stabile?te ?i se plăte?te în conformitate cu prevederile art. 14, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului RCA, în limitele obliga?iei acestuia cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenien?i for?a?i. (2) Pentru prejudiciile produse bunurilor, despăgubirile se stabilesc pe baza pre?urilor de referin?ă pe pia?ă la data producerii riscului asigurat.", iar disp. art. 22 alin. 6 din Norma A.S.F. nr. 20/2017 prevăd că ,, La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul preten?iile formulate de către persoanele prejudiciate cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017". Totodată, art. 24 alin. 1 lit. a din Norma ASF nr. 20/2017 prevede că în cazul daunelor la vehicule, despăgubirea are în vedere acoperirea costurilor privind readucerea la starea anterioară producerii accidentului, iar conform alineatului 4, evaluarea acestui cost con?ine costul repara?iilor păr?ilor componente sau pieselor avariate sau costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, de demontare ?i montare aferente repara?iilor ?i înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicule. În continuare, instan?a re?ine dispozi?iile art. 2223 Cod civil care stipulează că asigurătorul de răspundere civilă acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigura?ii răspund, în baza legii, fa?ă de ter?e persoane păgubite. Astfel, instan?a re?ine că potrivit art. 14 din Lege ?i art. 23 din Normă, valoarea repara?iei unui autovehicul avariat în urma unui accident se stabile?te fie folosind sistemele de evaluare specializate, fie pe baza documentelor emise în condi?iile legii de unitatea reparatoare auto care î?i poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afi?ată, valoarea repara?iei însumând costul repara?iilor păr?ilor componente sau pieselor avariate sau costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, de demontare ?i montare aferente repara?iilor ?i înlocuirilor necesare pentru readucea autovehiculului avariat în starea anterioară producerii accidentului. În cauză, instan?a re?ine că suma de 4.976,99 lei solicitată de reclamantă se compune din suma de 4.091,63 lei constând în contravaloarea reparaţiilor (18.953,68-14.862,05 lei) şi 885,36 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă. În continuare, cu privire la despăgubirile solicitate pentru repara?ia autoturismului avariat, instan?a re?ine că suma dintre 4.091,63 lei solicitată de reclamantă în prezenta cauză provine din neacceptarea la plată de către pârâtă a valorii orei de manoperă practicată de societatea reclamantă ?i a adaosurilor la piese. Instan?a constată că de?i pârâta a invocat nerespectarea cerin?elor impuse de Legea nr. 132/2017, aceasta nu a indicat niciun temei legal concret în baza căruia poate refuza achitarea diferen?ei de despăgubire, reprezentând adaos la piese sau ora de manoperă practicată de către reclamantă, având în vedere că au fost respectate prevederile art. 14 alin. 3 din Legea nr. 132/2017, fiind emisă factura fiscală ce con?ine suma înscrisă în calculul de repara?ie emanând de la unită?ile reparatoare. Referitor la sus?inerea pârâtei că ar fi trebuit utilizate pre?urile de referin?ă ale altor unită?i reparatoare, pentru demersurile de reparare a autoturismului ca bază de calcul, instan?a subliniază că art. 14 alin. 3 din Legea 132/2017 stabile?te regulile în func?ie de care sunt evaluate repara?iile asupra vehiculelor avariate. Astfel, acestea sunt fie stabilite conform sistemelor de evaluare specializate, fie prin documentele emise în condi?iile legii de către unitatea reparatoare. În continuare, instan?a re?ine că dispozi?iile Legii nr. 132/2017 nu limitează nivelul pre?urilor ce pot fi practicate de o unitate reparatoare la un anumit cuantum ?i nici nu impun o anumită modalitate de determinare, astfel încât urmează a fi avut în vedere pre?ul practicat de unitatea reparatoare autorizată în acest sens, căreia persoana prejudiciată i se adresează pentru efectuarea repara?iilor. De altfel, pârâtul nu a invocat vreo dispozi?ie legală care să oblige proprietarul autoturismului avariat a se adresa unei anumite unită?i reparatoare, în raport de preturile practicate de aceasta. Având în vedere că devizul ?i facturile fiscale constituie documente emise conform legii instan?a constată că sus?inerea pârâtei în sensul că despăgubirea ar fi trebuit evaluată prin raportare la pre?urile de referin?ă este neîntemeiată. De asemenea, pârâta nu a depus niciun înscris din care să rezulte că, în aceea?i perioadă, reclamanta ar practica alte tarife decât cel indicat în cuprinsul devizului de repara?ii. Prin urmare, re?inând că stabilirea costurilor repara?iilor se face în raport de pre?urile practicate de unită?ile de specialitate, iar nu prin raportare la o evaluare sau calcul propriu al asigurătorului, instan?a constată că reclamanta a probat efectuarea, de către unitatea de service, a lucrărilor de repara?ie la autovehicul prin înscrisurile depuse la dosar. Totodată, instan?a re?ine că prin efectuarea unei plăti par?iale, pârâta a recunoscut împrejurarea că autovehiculul a fost reparat de către reclamantă, iar prin formularea cererii de despăgubire ?i încheierea contractului de cesiune de crean?ă, persoana îndreptă?ită la despăgubire a luat cuno?tin?ă ?i ?i-a însu?it cuantumul despăgubirii. În ceea ce prive?te costurile generate de închirierea unui autoturism la schimb, instan?a constată că păr?ile sunt în dezacord cu privire la numărul de zile de închiriere. Astfel, în timp ce reclamanta a calculat valoarea lipsei de folosin?ă prin raportare la pre?ul chiriei de 248 lei/zi+TVA (în total 4.131,68 lei) pe o perioadă de 14 zile, pârâta a acceptat la plată o valoare a despăgubirii pentru contravaloarea lipsei de folosin?ă de 3.246,32 lei, aferent unei perioade de indisponibilizare de 11 zile. În drept, instan?a re?ine inciden?a disp. art. 25 alin. 4 din Norma ASF 20/2017, în conformitate cu care, în cazul repara?iei vehiculului avariat, perioada maximă de indisponibilitate reprezintă timpul normal de repara?ie transformat în zile de lucru prin împăr?irea la patru a timpului normat de repara?ie, la care se adaugă orice întârziere nejustificată cauzată de către asigurătorul RCA. Astfel, instan?a re?ine că dispozi?iile art. 25 alin. 4 din Norma ASF nr. 20/2017 stabilesc formula de calcul pentru perioada maximă de indisponibilitate, nefiind permis a se transforma zilele de lucru rezultate din aplicarea formulei în zile calendaristice. În ceea ce prive?te perioada de indisponibilizare, instan?a re?ine relevante pentru solu?ionarea prezentei spe?e ?i dispozi?iile art. 25 din Norma A.S.F. nr. 20/2017 (1) Despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate, ca urmare a consecin?ei lipsei de folosin?ă a vehiculului avariat, inclusiv pentru înlocuirea temporară a acestuia cu un vehicul dintr-o clasă similară sau inferioară celui avariat, închiriat de la entită?i autorizate cu acest obiect de activitate, sunt stabilite pe baza documentelor justificative care dovedesc prejudiciul suferit ca urmare a imposibilită?ii utilizării vehiculului avariat. (2) Perioada pentru care se acordă despăgubiri ca urmare a consecin?ei lipsei de folosin?ă a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a acestuia cu un vehicul dintr-o clasă similară sau inferioară celui avariat, închiriat de la entită?i autorizate cu acest obiect de activitate, este perioada de timp în care proprietarul poate proceda la repararea acestuia, atunci când vehiculul nu mai poate fi utilizat din punct de vedere tehnic, conform alin. (3)-(6). (3) În cazul în care proprietarul procedează la repararea unui vehicul avariat care nu se încadrează în situa?ia de daună totală economică, perioada men?ionată la alin. (2) se consideră perioada cuprinsă între data avizării daunei ?i data constatării avariilor de către asigurător, la care se adaugă: a) perioada în care proprietarul efectuează demersurile necesare introducerii în repara?ie a vehiculului, fără ca aceasta să depă?ească 3 zile lucrătoare de la data efectuării constatării avariilor de către asigurătorul RCA; ?i b) perioada de timp justificată necesară reparării vehiculului avariat într-o unitate reparatoare auto; aceasta începe de la data semnării documentelor care fac dovada introducerii în repara?ie a vehiculului. (4) În cazul vehiculelor avariate a căror utilizare nu mai este posibilă din punct de vedere tehnic, care se încadrează în categoria daunelor totale economice ?i nu se mai repară, perioada pentru care se acordă despăgubiri ca urmare a consecin?ei lipsei de folosin?ă a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a acestuia cu un vehicul dintr-o clasă similară sau inferioară celui avariat, închiriat de la entită?i autorizate cu acest obiect de activitate, este perioada cuprinsă între data avizării daunei ?i data la care asigurătorul RCA înaintează oferta de despăgubire. (5) Perioada cuprinsă între data avizării daunei ?i data constatării avariilor de către asigurătorul RCA poate fi invocată de către persoana prejudiciată numai în condi?iile în care aceasta permite accesul asigurătorului RCA la bunul avariat ?i asigură condi?iile necesare în vederea efectuării constatării avariilor. (6) Perioada prevăzută la alin. (3) se prelunge?te corespunzător cu perioada în care vehiculul nu poate fi introdus în repara?ie atunci când asigurătorul RCA efectuează cercetări suplimentare. Reclamantul a depus un set de înscrisuri care să ateste de unde provine debitul dedus judecă?ii, fiind întrunită condi?ia prevăzută de art. 14 alin. 3 din Legea nr. 132/2017 de a proba prejudiciul prin înfă?i?area unor documente ,, emise în condi?iile legii". Astfel, în ceea ce priveşte prejudiciul constând în lipsa de folosinţă a autovehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a acestuia, conform art. 25 alin. 1 Norma ASF 20/2017, acesta se stabileşte pe baza documentelor justificative din care rezultă costurile de înlocuire temporară, închiriat de la entităţi autorizate cu acest obiect de activitate. Or, având în vedere emiterea facturii de către reclamantă conform contractului de închiriere încheiat între reclamantă şi proprietarul autovehiculului avariat, refuzul pârâtei de achita reclamantei acest prejudiciu este unul nejustificat. Pentru considerentele expuse anterior, instan?a re?ine că este neîntemeiată sus?inerea pârâtei în sensul că aceasta datorează doar suma de 3.246,32 lei, suma ce se cuvine reclamantei pentru acoperirea costurilor constând în contravaloarea lipsei de folosin?ă este de 4.131,68 lei, conform facturii si contractului de cesiune depuse la dosar, din care pârâta a achitat deja suma de 3.246,32 lei, rămânând neachitat un rest de 885,36 lei. În ceea ce prive?te capătul de cerere vizând plata penalită?ilor de întârziere, instan?a re?ine că cererea de despăgubire a fost primită de societatea pârâtă la data de 01.07.2024 (fila 36), iar pârâta a formulat răspuns la această cerere emis la datade23.07.2024, însă aceasta nu a făcut şi dovada comunicării acestui răspuns către reclamantă. Reclamanta solicită penalită?i de întârziere începând cu data de 03.08.2024, data plă?ii par?iale. În continuare, instan?a re?ine că, potrivit Deciziei nr. 18/2023, pronun?ată de Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie – Completul pentru solu?ionarea recursului în interesul legii, 107. În ipoteza în care asigurătorul a respins preten?iile, dar solu?ia aleasă ?i motivele sunt de ordin formal, în scopul exclusiv de a se produce efectul de amânare a curgerii penalită?ilor datorate, aspecte care, de asemenea, vor fi apreciate în concret de către instan?a învestită cu solu?ionarea cauzei, această conduită a asigurătorului poate fi apreciată ca o îndeplinire defectuoasă a obliga?iilor, ce va determina inciden?a sanc?iunii penalită?ilor de întârziere în condi?iile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, inten?ia legiuitorului prin instituirea penalită?ilor în procent de 0,2% pe zi de întârziere fiind aceea de a determina societă?ile de asigurare să plătească despăgubirile cuvenite. În acest caz, penalită?ile curg din ziua următoare celei la care se împline?te termenul de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire. În cauză, instan?a constată că toate apărările efectuate de pârâtă au fost de ordin formal, prezentând un caracter general, având în vedere că în cuprinsul răspunsului nu se precizează opera?iunile pe care asigurătorul le-a considerat inutile, valoarea acestora, precum ?i valoarea manoperei ?i adaosul comercial neacceptate la plată, modul de calcul al sumei de bani acceptate cu titlu de despăgubire, pre?urile de referin?ă avute în vedere. Pe cale de consecin?ă, instan?a re?ine, în acord cu cele statuate de Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie, că pârâta datorează penalită?i de întârziere în procent de 0,2% pe zi de întârziere ce curg din ziua următoare celei la care se împline?te termenul de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire. Având în vedere că cererea de despăgubire a fost înaintată la data de 01.07.2024, termenul de 30 de zile s-a împlinit la data de 01.08.2024, prin urmare instan?a va obliga pârâta la plata către reclamant de penalită?i de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate prin raportare la debitul principal de 4.976,99 lei, începând cu data de 03.08.2024 (cu respectarea principiului disponibilităţii) ?i până la momentul stingerii debitului principal. În ceea ce prive?te cheltuielile de judecată, instan?a, în baza art. 453 ?i art. 451 Cod procedură civilă, va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 1.866 lei, din care 200 de lei cu titlu de taxă de timbru ?i 1666 de lei cu titlu de onorariu de avocat, având în vedere că este partea ce a pierdut procesul, în mod culpabil.” Îndreptarea de eroare materială se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, sub sancţiunea nulităţii. Pronun?ată astăzi, 14.11.2025, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor, prin mijlocirea grefei instan?ei. Pre?edinte. Analizând sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorilor materiale strecurate în considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 2576/11.03.2025, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 29452/299/2024, constată următoarele: În fapt, în considerentele sentinţei civile nr. 2576 din data de 11.03.2025, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 29452/299/2024, dintr-o eroare, au fost inserate motivele de fapt şi de drept care au stat la baza pronunţării unei alte hotărâri judecătoreşti. În drept, potrivit art. 442, alin. (1) din Cod procedură civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea ?i sus?inerile păr?ilor sau cele de calcul, precum ?i orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere. Fa?ă de aceste dispozi?ii legale, instan?a apreciază întemeiată sesizarea, urmând a dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul şi considerentele sentinţei civile nr. 2576/2025, pronunţată în dosarul nr. 29452/299/2024. În acest sens, în dispozitivul hotărârii se va reţine în mod corect: - „Obligă pe pârât la plata către reclamant de penalită?i de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate prin raportare la debitul principal de 4.976,99 lei, începând cu data de 03.08.2024 ?i până la momentul stingerii debitului principal.” în loc de „Obligă pe pârât la plata către reclamant de penalită?i de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate prin raportare la debitul principal de 4.976,99 lei, începând cu data de 15.03.2023 ?i până la momentul stingerii debitului principal. - ” Obligă pe pârât la plata către reclamant a sumei de 1.866 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.” în loc de „Obligă pe pârât la plata către reclamant a sumei de 1390 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.” Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele sentinţei civile nr. 2576/11.03.2025, pronun?ată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 29452/299/2024, în sensul că se va menţiona, în mod complet, în considerente: „Analizând ansamblul materialului probator administrat, reţine următoarele: În fapt, instan?a re?ine că, potrivit notei de constatare de la fila 27, la data de 04.05.2024 a avut loc un eveniment rutier din culpa intervenientului forţat, iar la data producerii acestuia, autovehiculul era asigurat RCA la societatea pârâtă (fila 25). Astfel, din formularul de constatare amiabilă de accident şi declaraţia conducătorului auto rezultă circumstanţele producerii evenimentului rutier, inclusiv culpa intervenientului forţat, legătura de cauzalitate dintre fapta sa ilicită constând în nerespectarea culpabilă a regulilor de circulaţie şi prejudiciul suferit de proprietarul autovehiculului cu nr. de înmatriculare BH-18-WYN. Reclamanta a efectuat repara?iile la autoturismul înmatriculat sub nr. BH-18-WYN în baza calcula?iei în sistem Audatex (filele 28-32) şi a închiriat persoanei păgubite un autoturism pe perioada reparaţiei, în temeiul contractului de închiriere autoturism nr. 112, pentru perioada 17.06.2024-01.07.2024, respectiv pentru o perioadă de 14 zile (filele 34, 37 şi 38). În acest sens, se reţine că reclamanta a emis factura fiscală nr. 203/01.07.2024, în valoare totală de 23.085,36 lei, compusă din suma de 18.953,68 lei, reprezentând contravaloare reparaţie şi 4.131,68 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă (fila 9). Prin contractul depus la fila 39 din dosar, persoana păgubită Pop Lidia a cesionat reclamantei creanţa în valoare de 23.085,36 lei. În acest context, se mai observă că la data de 01.07.2024 a fost formulată cererea de despăgubire pentru suma de 23.085,36 lei (fila 36), iar pârâta a efectuat o plată parţială în cuantum de 4.976,99 lei, rezultând un debit restant în valoare de 4.976,99 lei. În prealabil, instanţa reţine aplicabilitatea în cauză a Legii nr. 132/2017, precum şi a Normei ASF. În drept, instan?a constată inciden?a disp. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 132/2017, care prevăd că în baza unei prime unice, asigurarea RCA acoperă prejudicii produse ter?ilor prin accidente de vehicule ?i de tramvaie, iar potrivit alineatului 3 al aceluia?i articol, despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA. Totodată, art. 11 alin. 1 din Legea nr. 132/2017 prevede că asigurătorul RCA are obliga?ia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, iar despăgubirile sunt acordate, printre altele, a?a cum prevede alineatul 2 lit. c, pentru costurile privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condi?iile legii. În continuare, în ceea ce prive?te cuantumul despăgubirilor, instan?a re?ine că potrivit disp. art. 14 alin. 1 din Legea nr. 132/2017, despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA, în timp ce, potrivit alineatului 3 ale aceluia?i articol, valoarea repara?iei se stabile?te folosind sistemele de evaluare specializate sau documente emise în condi?iile legii în care unitatea reparatoare auto î?i poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afi?ată. Prevederile legale men?ionate anterior, referitoare la cuantumul despăgubirii (art. 14 alin. 1 ?i art. 3 din Legea nr. 132/2017) sunt aplicabile atât în raporturile dintre persoana îndreptă?ită la despăgubire ?i societatea de asigurare, cât ?i în cele stabilite ca urmare a cesiunii de crean?ă de către titular, în lipsa unei dispozi?ii în sens contrar a legii. În continuare, instan?a re?ine că disp. art. 22 din Legea 132/2017, prevăd că ,, (1) Despăgubirea se stabile?te ?i se plăte?te în conformitate cu prevederile art. 14, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului RCA, în limitele obliga?iei acestuia cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenien?i for?a?i. (2) Pentru prejudiciile produse bunurilor, despăgubirile se stabilesc pe baza pre?urilor de referin?ă pe pia?ă la data producerii riscului asigurat.", iar disp. art. 22 alin. 6 din Norma A.S.F. nr. 20/2017 prevăd că ,, La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul preten?iile formulate de către persoanele prejudiciate cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017". Totodată, art. 24 alin. 1 lit. a din Norma ASF nr. 20/2017 prevede că în cazul daunelor la vehicule, despăgubirea are în vedere acoperirea costurilor privind readucerea la starea anterioară producerii accidentului, iar conform alineatului 4, evaluarea acestui cost con?ine costul repara?iilor păr?ilor componente sau pieselor avariate sau costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, de demontare ?i montare aferente repara?iilor ?i înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicule. În continuare, instan?a re?ine dispozi?iile art. 2223 Cod civil care stipulează că asigurătorul de răspundere civilă acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigura?ii răspund, în baza legii, fa?ă de ter?e persoane păgubite. Astfel, instan?a re?ine că potrivit art. 14 din Lege ?i art. 23 din Normă, valoarea repara?iei unui autovehicul avariat în urma unui accident se stabile?te fie folosind sistemele de evaluare specializate, fie pe baza documentelor emise în condi?iile legii de unitatea reparatoare auto care î?i poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afi?ată, valoarea repara?iei însumând costul repara?iilor păr?ilor componente sau pieselor avariate sau costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, de demontare ?i montare aferente repara?iilor ?i înlocuirilor necesare pentru readucea autovehiculului avariat în starea anterioară producerii accidentului. În cauză, instan?a re?ine că suma de 4.976,99 lei solicitată de reclamantă se compune din suma de 4.091,63 lei constând în contravaloarea reparaţiilor (18.953,68-14.862,05 lei) şi 885,36 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă. În continuare, cu privire la despăgubirile solicitate pentru repara?ia autoturismului avariat, instan?a re?ine că suma dintre 4.091,63 lei solicitată de reclamantă în prezenta cauză provine din neacceptarea la plată de către pârâtă a valorii orei de manoperă practicată de societatea reclamantă ?i a adaosurilor la piese. Instan?a constată că de?i pârâta a invocat nerespectarea cerin?elor impuse de Legea nr. 132/2017, aceasta nu a indicat niciun temei legal concret în baza căruia poate refuza achitarea diferen?ei de despăgubire, reprezentând adaos la piese sau ora de manoperă practicată de către reclamantă, având în vedere că au fost respectate prevederile art. 14 alin. 3 din Legea nr. 132/2017, fiind emisă factura fiscală ce con?ine suma înscrisă în calculul de repara?ie emanând de la unită?ile reparatoare. Referitor la sus?inerea pârâtei că ar fi trebuit utilizate pre?urile de referin?ă ale altor unită?i reparatoare, pentru demersurile de reparare a autoturismului ca bază de calcul, instan?a subliniază că art. 14 alin. 3 din Legea 132/2017 stabile?te regulile în func?ie de care sunt evaluate repara?iile asupra vehiculelor avariate. Astfel, acestea sunt fie stabilite conform sistemelor de evaluare specializate, fie prin documentele emise în condi?iile legii de către unitatea reparatoare. În continuare, instan?a re?ine că dispozi?iile Legii nr. 132/2017 nu limitează nivelul pre?urilor ce pot fi practicate de o unitate reparatoare la un anumit cuantum ?i nici nu impun o anumită modalitate de determinare, astfel încât urmează a fi avut în vedere pre?ul practicat de unitatea reparatoare autorizată în acest sens, căreia persoana prejudiciată i se adresează pentru efectuarea repara?iilor. De altfel, pârâtul nu a invocat vreo dispozi?ie legală care să oblige proprietarul autoturismului avariat a se adresa unei anumite unită?i reparatoare, în raport de preturile practicate de aceasta. Având în vedere că devizul ?i facturile fiscale constituie documente emise conform legii instan?a constată că sus?inerea pârâtei în sensul că despăgubirea ar fi trebuit evaluată prin raportare la pre?urile de referin?ă este neîntemeiată. De asemenea, pârâta nu a depus niciun înscris din care să rezulte că, în aceea?i perioadă, reclamanta ar practica alte tarife decât cel indicat în cuprinsul devizului de repara?ii. Prin urmare, re?inând că stabilirea costurilor repara?iilor se face în raport de pre?urile practicate de unită?ile de specialitate, iar nu prin raportare la o evaluare sau calcul propriu al asigurătorului, instan?a constată că reclamanta a probat efectuarea, de către unitatea de service, a lucrărilor de repara?ie la autovehicul prin înscrisurile depuse la dosar. Totodată, instan?a re?ine că prin efectuarea unei plăti par?iale, pârâta a recunoscut împrejurarea că autovehiculul a fost reparat de către reclamantă, iar prin formularea cererii de despăgubire ?i încheierea contractului de cesiune de crean?ă, persoana îndreptă?ită la despăgubire a luat cuno?tin?ă ?i ?i-a însu?it cuantumul despăgubirii. În ceea ce prive?te costurile generate de închirierea unui autoturism la schimb, instan?a constată că păr?ile sunt în dezacord cu privire la numărul de zile de închiriere. Astfel, în timp ce reclamanta a calculat valoarea lipsei de folosin?ă prin raportare la pre?ul chiriei de 248 lei/zi+TVA (în total 4.131,68 lei) pe o perioadă de 14 zile, pârâta a acceptat la plată o valoare a despăgubirii pentru contravaloarea lipsei de folosin?ă de 3.246,32 lei, aferent unei perioade de indisponibilizare de 11 zile. În drept, instan?a re?ine inciden?a disp. art. 25 alin. 4 din Norma ASF 20/2017, în conformitate cu care, în cazul repara?iei vehiculului avariat, perioada maximă de indisponibilitate reprezintă timpul normal de repara?ie transformat în zile de lucru prin împăr?irea la patru a timpului normat de repara?ie, la care se adaugă orice întârziere nejustificată cauzată de către asigurătorul RCA. Astfel, instan?a re?ine că dispozi?iile art. 25 alin. 4 din Norma ASF nr. 20/2017 stabilesc formula de calcul pentru perioada maximă de indisponibilitate, nefiind permis a se transforma zilele de lucru rezultate din aplicarea formulei în zile calendaristice. În ceea ce prive?te perioada de indisponibilizare, instan?a re?ine relevante pentru solu?ionarea prezentei spe?e ?i dispozi?iile art. 25 din Norma A.S.F. nr. 20/2017 (1) Despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate, ca urmare a consecin?ei lipsei de folosin?ă a vehiculului avariat, inclusiv pentru înlocuirea temporară a acestuia cu un vehicul dintr-o clasă similară sau inferioară celui avariat, închiriat de la entită?i autorizate cu acest obiect de activitate, sunt stabilite pe baza documentelor justificative care dovedesc prejudiciul suferit ca urmare a imposibilită?ii utilizării vehiculului avariat. (2) Perioada pentru care se acordă despăgubiri ca urmare a consecin?ei lipsei de folosin?ă a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a acestuia cu un vehicul dintr-o clasă similară sau inferioară celui avariat, închiriat de la entită?i autorizate cu acest obiect de activitate, este perioada de timp în care proprietarul poate proceda la repararea acestuia, atunci când vehiculul nu mai poate fi utilizat din punct de vedere tehnic, conform alin. (3)-(6). (3) În cazul în care proprietarul procedează la repararea unui vehicul avariat care nu se încadrează în situa?ia de daună totală economică, perioada men?ionată la alin. (2) se consideră perioada cuprinsă între data avizării daunei ?i data constatării avariilor de către asigurător, la care se adaugă: a) perioada în care proprietarul efectuează demersurile necesare introducerii în repara?ie a vehiculului, fără ca aceasta să depă?ească 3 zile lucrătoare de la data efectuării constatării avariilor de către asigurătorul RCA; ?i b) perioada de timp justificată necesară reparării vehiculului avariat într-o unitate reparatoare auto; aceasta începe de la data semnării documentelor care fac dovada introducerii în repara?ie a vehiculului. (4) În cazul vehiculelor avariate a căror utilizare nu mai este posibilă din punct de vedere tehnic, care se încadrează în categoria daunelor totale economice ?i nu se mai repară, perioada pentru care se acordă despăgubiri ca urmare a consecin?ei lipsei de folosin?ă a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a acestuia cu un vehicul dintr-o clasă similară sau inferioară celui avariat, închiriat de la entită?i autorizate cu acest obiect de activitate, este perioada cuprinsă între data avizării daunei ?i data la care asigurătorul RCA înaintează oferta de despăgubire. (5) Perioada cuprinsă între data avizării daunei ?i data constatării avariilor de către asigurătorul RCA poate fi invocată de către persoana prejudiciată numai în condi?iile în care aceasta permite accesul asigurătorului RCA la bunul avariat ?i asigură condi?iile necesare în vederea efectuării constatării avariilor. (6) Perioada prevăzută la alin. (3) se prelunge?te corespunzător cu perioada în care vehiculul nu poate fi introdus în repara?ie atunci când asigurătorul RCA efectuează cercetări suplimentare. Reclamantul a depus un set de înscrisuri care să ateste de unde provine debitul dedus judecă?ii, fiind întrunită condi?ia prevăzută de art. 14 alin. 3 din Legea nr. 132/2017 de a proba prejudiciul prin înfă?i?area unor documente ,, emise în condi?iile legii". Astfel, în ceea ce priveşte prejudiciul constând în lipsa de folosinţă a autovehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a acestuia, conform art. 25 alin. 1 Norma ASF 20/2017, acesta se stabileşte pe baza documentelor justificative din care rezultă costurile de înlocuire temporară, închiriat de la entităţi autorizate cu acest obiect de activitate. Or, având în vedere emiterea facturii de către reclamantă conform contractului de închiriere încheiat între reclamantă şi proprietarul autovehiculului avariat, refuzul pârâtei de achita reclamantei acest prejudiciu este unul nejustificat. Pentru considerentele expuse anterior, instan?a re?ine că este neîntemeiată sus?inerea pârâtei în sensul că aceasta datorează doar suma de 3.246,32 lei, suma ce se cuvine reclamantei pentru acoperirea costurilor constând în contravaloarea lipsei de folosin?ă este de 4.131,68 lei, conform facturii si contractului de cesiune depuse la dosar, din care pârâta a achitat deja suma de 3.246,32 lei, rămânând neachitat un rest de 885,36 lei. În ceea ce prive?te capătul de cerere vizând plata penalită?ilor de întârziere, instan?a re?ine că cererea de despăgubire a fost primită de societatea pârâtă la data de 01.07.2024 (fila 36), iar pârâta a formulat răspuns la această cerere emis la data de 23.07.2024, însă aceasta nu a făcut şi dovada comunicării acestui răspuns către reclamantă. Reclamanta solicită penalită?i de întârziere începând cu data de 03.08.2024, data plă?ii par?iale. În continuare, instan?a re?ine că, potrivit Deciziei nr. 18/2023, pronun?ată de Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie – Completul pentru solu?ionarea recursului în interesul legii, 107. În ipoteza în care asigurătorul a respins preten?iile, dar solu?ia aleasă ?i motivele sunt de ordin formal, în scopul exclusiv de a se produce efectul de amânare a curgerii penalită?ilor datorate, aspecte care, de asemenea, vor fi apreciate în concret de către instan?a învestită cu solu?ionarea cauzei, această conduită a asigurătorului poate fi apreciată ca o îndeplinire defectuoasă a obliga?iilor, ce va determina inciden?a sanc?iunii penalită?ilor de întârziere în condi?iile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, inten?ia legiuitorului prin instituirea penalită?ilor în procent de 0,2% pe zi de întârziere fiind aceea de a determina societă?ile de asigurare să plătească despăgubirile cuvenite. În acest caz, penalită?ile curg din ziua următoare celei la care se împline?te termenul de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire. În cauză, instan?a constată că toate apărările efectuate de pârâtă au fost de ordin formal, prezentând un caracter general, având în vedere că în cuprinsul răspunsului nu se precizează opera?iunile pe care asigurătorul le-a considerat inutile, valoarea acestora, precum ?i valoarea manoperei ?i adaosul comercial neacceptate la plată, modul de calcul al sumei de bani acceptate cu titlu de despăgubire, pre?urile de referin?ă avute în vedere. Pe cale de consecin?ă, instan?a re?ine, în acord cu cele statuate de Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie, că pârâta datorează penalită?i de întârziere în procent de 0,2% pe zi de întârziere ce curg din ziua următoare celei la care se împline?te termenul de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire. Având în vedere că cererea de despăgubire a fost înaintată la data de 01.07.2024, termenul de 30 de zile s-a împlinit la data de 01.08.2024, prin urmare instan?a va obliga pârâta la plata către reclamant de penalită?i de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate prin raportare la debitul principal de 4.976,99 lei, începând cu data de 03.08.2024 (cu respectarea principiului disponibilităţii) ?i până la momentul stingerii debitului principal. În ceea ce prive?te cheltuielile de judecată, instan?a, în baza art. 453 ?i art. 451 Cod procedură civilă, va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 1.866 lei, din care 200 de lei cu titlu de taxă de timbru ?i 1666 de lei cu titlu de onorariu de avocat, având în vedere că este partea ce a pierdut procesul, în mod culpabil.”
Document:incheiereindreptareeroaremateriala

PROFI SERVICE POINT SRL - CU SEDIUL ALES- Reclamant
GROUPAMA ASIGURĂRI S.A.- Pârât
TRIFAN DUMITRU MARIUS- Intervenient